Cum să avem grijă de lentilele progresive

lentile progrestive - trebuie sa le protejam

Cum să avem grijă de lentilele progresive

Poate după o perioadă marcată de o mulțime de incertitudini, după discuția complicată cu opticianul, după perioadă de așteptare înfrigurată, au sosit noii dumneavoastră ochelari cu lentile progresive. Da, dumneavoastră v-ați informat, ați decis că vi se potrivesc, iar pentru ceilalți trebuie să amintim că lentile progresive sunt acelea cu care vedem bine și la citit, dar și la distanță și intermediar, cu aceeași pereche de ochelari. Acum începeți să vă obișnuiți împreună. Dar aveți în vedere că trebuie să le purtați de grijă urmând cel putin sfaturile de mai jos, de altfel folositoare pentru toți purtătorii de ochelari.

Reguli de îngrijire pentru lentile progresive

Nu lăsați ochelarii cu lentile progresive în mașină, la temperaturi extreme. Când e foarte cald sau foarte frig, materialul lentilelor se dilată/contractă diferit de cel al stratului acoperitor al acestora, rezultând microfisuri iîn stratul de acoperire. În timp, pe masură ce tot ștergeți ochelarii, acestea se măresc și încep chiar să apară exfolieri. În același fel se vor strica lentilele dacă îi expuneți la temperaturi mai mari de 60 de grade, ceea ce va afecta iremediabil tratamentul antireflex. Deci nu deschideți cuptorul cu ochelarii la ochi, nu le va face bine. Nu îi lăsați în mașină când e foarte cald sau foarte frig și nici în bătaia soarelui. Stratul de baza și cel acoperitor se comportă diferit la calduraă și vor rezulta fisuri.

Puneți ochelarii într-un etui special în timpul cât nu îi folosiți. Altfel, există o probabilitate mare să cadă de unde i-ați pus, să pună altcineva altceva peste ei sau chiar să se așeze cineva pe ei. Așa rezultă zgârieturi mai mari sau mai mici sau chiar se pot rupe ramele sau sparge lentilele. Un port-ochelar din material dur este soluția perfectă și vă scutește de multă bătaie de cap.

Nu intrați în piscină cu ochelarii cu lentile progresive. Clorul din apă afectează stratul de acoperire al acestora. Mai bine folosiți la piscină niște ochelari cu lentile mai ieftine, fără strat de acoperire sau unii după care nu veți suferi la fel de tare dacă vor fi afectați.

Purtați cu dumneavoastră un șervețel special de microfibră pentru a șterge lentilele. Folosiți-l de câte ori aveți nevoie să înlăturați petele sau murdăria de pe lentile. Sau spălați-le cu apă calduță și săpun și suflați apa de pe ele, apoi ștergeți ușor cu șervețelul de microfibră. Orice alt șervetel va acționa ca un abraziv, mai ales dacă lentilele sunt prăfuite, ceea ce e foarte probabil. Vor rezulta zgârieturi fine care, în timp, vor afecta și modul în care vedeți prin lentilă. În nici un caz nu ștergeți lentilele cu tricoul, fularul, prosopul sau alte textile aflate la îndemană.

Nu folosiți cine știe ce soluții cumpărate din diverse locuri care nu au legătură cu domeniul ochelarilor, chiar dacă promit minuni. Dacă vă doriți așa ceva, cautați să fie de la furnizorul de lentile și chiar și atunci, aveți grijă să fie destinat tipului de tratament pe care îl au lentilele dumneavoastră.

Aceste reguli pot fi aplicate de către toți purtătorii de ochelari care își propun să aibă grijă cât mai bine de lentilele lor ca se se poată bucura de ele cât mai mult timp. Când vine vorba despre lentile progresive, acestea sunt lentile speciale, valoroase și pentru că înglobează tehnologie foarte avansată și pentru că ne ajută în atâtea situații, și evident că le vom prețui cu atât mai mult.

 Lentile de toate felurile, sute de rame, materiale de îngrijire a lentilelor, o mulțime de sfaturi utile și opticieni dedicați … găsiți pe ochelari.com.

optiadmin

Sorin este optician, dar si inginer. Pasionat de ce se intampla in lumea ramelor, lentilelor. Este fondatorul lui OptiPro.ro si Ochelari.com

No Comments

Leave a Comment