Cum e cu aceste lentile progresive de care tot auzim?

lentile progresive

Cum e cu aceste lentile progresive de care tot auzim?

Aflăm cu toții despre lentile progresive, avem cunoscuți care le poartă cu mare plăcere, alții care zic că nu s-ar putea obișnui cu așa ceva, unii consideră că sunt prea scumpe. Dar … care e adevărul? Am putea purta lentile progresive? In ce fel ni s-ar potrivi? Chiar sunt prea scumpe?

Ce sunt lentilele progresive?

Lentile progresive sunt numite niște lentile care au pe suprafața lor atât dioptrii pentru vederea aproape, cât și dioptrii pentru vederea la distanță. Trecerea între cele două zone se face treptat, progresiv, printr-un canal de progresie pe unde putem vedea bine și la distanța intermediară. Prin urmare, folosim lentile progresive la citit, pentru a vedea la distanță, dar și la calculator, de exemplu. Doamna din imagine folosește aceeași ochelari ca să citească, dar și să privească în depărtare.

Din păcate, pentru a se face tranziția între cele două tipuri de dioptrii, în lateralele lentilei rezultă zone cu distorsiuni, prin care nu se poate vedea la fel de bine.

Schema lentile progresive

Mărimea zonelor de vedere clară depinde de mai mulți factori:

  • de diferența între dioptriile pentru aproape și cele pentru departe (acest parametru se numește adiție). Evident că, dacă diferența e mică, trecerea e mai ușoară și atunci zonele cu distorsiuni sunt mai mici.
  • de modelul gândit de producător. Acesta folosește tehnologii avansate de proiectare și execuție pentru a crea lentile cât mai performante. Prin urmare, designul lentilei poate influența mărimea acestor zone.
  • de mărimea ramei. Cu cât vom alege rame cu înălțimea lentilei mai mare, va fi mai mult loc și zonele de vedere clară vor fi mai generoase
  • parametrii ramei și ai feței purtătorului care trebuie să fie cât mai apropiați de cei standard. Dacă nu e așa, va fi necesar un grad mai mare de personalizare a lentilelor și aceasta va face ori ca zonele de vedere clară să fie mai mici, ori să ajungem la costuri mai mari pentru a compensa aceste abateri ale parametrilor.

Dezavantaje ale lentilelor progresive?

Prin urmare, ca să folosim corect lentile progresive, va trebui să învățăm să privim prin zona corectă de pe lentilă ca să vedem bine într-un anume loc. Foarte practic este să întelegem că va trebui să îndreptăm vârful nasului spre locul unde vrem să vedem. De asemenea, va trebui să evităm să mutăm brusc privirea dintr-un loc în altul pentru că putem avea ușoară amețeală privind în scurt timp prin lentile cu dioptrii diferite. Ne vom obișnui cu acest mod de acțiune în câteva zile.

Datorită acestor cerințe oarecum speciale, se consideră că nu se recomandă lentile progresive celor care suferă de amețeală, nesiguranță în mers sau care au probleme cervicale care îi împiedică să facă acele mișcări ale capului care sunt necesare.

Precizăm și că lentilele progresive fac multe lucruri bune în același timp, dar, dacă avem o activitate care necesită vedere bună doar într-un loc pentru mai mult timp, niste lentile monofocale rezolvă mai bine problema. De exemplu, va fi dificil să citiți seara în pat, pentru că nu veți avea poziția corectă pentru a privi pe unde trebuie prin lentilele progresive: va trebui să folosiți monofocalele de pe noptieră.

Avantaje?

Pentru că putem vedea cu o singură pereche de lentile la toate distanțele la care avem nevoie, vom scăpa de corvoada purtării mai multor perechi de ochelari, fiecare pentru o anume distanță. Vom pune ochelarii la ochi dimineața și îi vom folosi la toate activitățile de peste zi. Putem face lentilele să fie și fotocromatice (lentile heliomate), în așa fel încat lentilele noastre progresive să devină ochelari de soare când e cazul. Sunt persoane care au nevoie doar de ochelari de citit și poartă lentile progresive, fără dioptrii în partea superioară, doar ca să aibă ochelarii de citit permanent la ochi și să beneficieze și de avantajul lentilelor fotocromatice.

Pentru cine sunt indicați ochelarii cu lentile progresive?

Acest tip de lentile este foarte util celor care, în activitățile lor curente, au nevoie să vadă bine, alternativ, și la depărtare, și aproape, și la distanță intermediară. Un profesor care privește și documente, și în clasă și la tablă este un exemplu de astfel de utilizator. De asemenea este medicul care lucrează și la calculator, și cu fișele pe hârtie, dar trebuie să vadă și pacienții aflați la o distanță mai mare. Aceeași situație se întâlnește și într-un birou mare unde lucrătorul este nevoit să vadă bine la monitor, la documente, dar și pe colegii din încăpere.

Lentile progresive specializate

De altfel, trebuie spus că, pe lângă lentilele progresive de uz general, tocmai pentru a face zonele de vedere clară mai mari, producătorii au creat lentile specializate, care să fie folosite cu succes maxim pentru diverse activități specifice. Acestea favorizează acele zone de vedere care ne trebuie în anume situații, acestea devenind mai mari, prin excluderea celorlalte zone de care nu avem nevoie în acel moment.

Lentilele progresive de interior sunt lentile care au doar zonă de vedere clară aproape și dioptriile se modifică treptat ca sa vedem bine până la 2-4 m distanța în încăpere. Zona de vedere departe lipsește, dar cu ele vom vedea foarte confortabil la citit și în apropiere, fără mișcări ample ale capului, iar zonele cu distorsiuni sunt mai mici. Citiți  despre lentile progresive de interior aici.

Lentilele degresive (regresive) sunt tot un tip de lentile progresive, dar cu care vedem bine și confortabil la birou, la monitorul calculatorului și să citim documentele de pe masă, însă fără a vedea bine și în restul încăperii. Aflati mai multe despre lentile degresive aici.

Lentilele pentru condus au de data asta zona de vedere la distanță cât de mare se poate și au, de asemenea, zona de vedere intermediară pentru instrumentele de bord. Pentru citit, ne-ar fi necesari alți ochelari.

Cum alegem lentile progresive de uz general?

Exemplificăm la ochelari.com, poate cel mai bun magazin online de lentile, cu un generos portofoliu de lentile progresive și, deloc de neglijat, cu prețuri foarte bune:

In primul rând trebuie să alegem producătorul lentilelor noastre. Evident, vom face verificări la mai mulți producători și nu vom uita și de ofertele speciale de care e bine oricând să profităm.

Odată stabilit producătorul, alegem modelul de lentilă care ni se potriveste cel mai bine din cele pe care acesta ni le propune. Găsim explicații la fiecare, în așa fel încât să alegem ținând cont de nevoile noastre, de obiceiurile cotidiene. Avem nevoie de un sfat? Vorbim cu specialistul. Pe chat-ul de pe site sau la telefon, dânșii, amabili și răbdători, ne pun întrebările necesare și ne ghidează în a alege designul de lentilă care răspunde cel mai bine cerințelor noastre.

Apoi avem de ales grosimea lentilelor, de fapt indicele de refracție al materialului din care sunt făcute acestea. Cu cât indicele de refracție e mai mare, cu atât lentila va fi mai subțire, mai estetică și mai ușoară.

Urmează să stabilim pe care îl vrem din seturile de tratamente pe care le propune producătorul pentru modelul de lentile progresive ales de noi. Avem la îndemână explicații despre ce anume tratamente cuprinde fiecare set și decidem care răspunde nevoilor noastre. Tot acum alegem dacă vrem ca lentilele progresive să fie și fotocromatice, dacă vrem să ne protejăm ochii de soare și să ne asigurăm si confortul, având în acest fel ochelari de soare la ochi, de fiecare dată când strălucește soarele sau zăpada.

In tot acest proces, trebuie să aveți în gand că oricum alegerile dumneavoastră vor fi validate cu specialistul, nicio comandă nu pleacă până nu este discutată telefonic cu fiecare client în parte pentru a confirma opțiunile făcute.

In etapa finală sunt necesare măsurători specifice pe care le face opticianul, înainte de a trimite lentilele să fie montate pe rame. Aceasta pentru a se asigura că centrul optic al lentilei coincide cu centrul pupilei, lucru foarte important pentru viitorul beneficiar. Deci, comandarea unor ochelari cu lentile progresive presupune o vizită la optician.

Plaja de prețuri pentru lentile progresive

Când vine vorba despre costuri, iarăși sunt mulți factori care intervin: producătorul de lentile și pe care din designurile din portofoliul lui l-am ales, grosimea lentilelor, setul de tratamente, alegerea tratamentului fotocromatic, abaterea parametrilor noștri de la cei standard și, implicit, gradul de personalizare al lentilelor.

In exemplul nostru, la ochelari.com prețurile variază de la 300 la 3000 lei în funcție de factorii enumerați mai sus. Cel mai interesant este că există multe pachete promoționale de lentile progresive și rame, reduceri, promoții, oferte speciale și pot fi găsite chiar variante foarte convenabile. E bine de urmărit ofertele și promoțiile pentru că în acest fel  putem face economii sau putem avea lentile progresive bune și când avem bugetul limitat. Oricum, lentilele progresive nu trebuie să fie neapărat cele mai scumpe, ci trebuie să fie cele care ni se potrivesc. Prin urmare, niste lentile progresive foarte costisitoare nu asigură neapărat succesul pentru purtătorul de ochelari.

O ofertă interesantă pentru acest subiect este Varilux 1+1. Ea apare frecvent la producătorul de lentile Essilor, numarul 1 mondial, și se referă la faptul că puteți alege două perechi diferite de lentile progresive și o platiți doar pe cea cu preț mai mare. Puteți avea unele progresive de uz general și altă pereche specializată (progresive de interior sau lentile pentru condus). Ați putea alege să aveti același tip de lentile progresive pe două rame diferite, ca să vă puteți asorta cu ținutele. Sau pot fi unele fotocromatice și altele nu.

Odată posesori ai unor primelor dumneavoastră lentile progresive, acordați-vă timpul de acomodare, exersați folosirea lor corectă și, în cateva zile, vă veți întreba de ce nu le-ați luat mai repede. E indicat și să începeți folosirea lor cât mai curând după ce ați devenit presbiop, cât încă aveți adiția mică, ca să vă obișnuiti cu ele cât au zonele de vedere clară mari. Ulterior, pe măsură ce cresc dioptriile, aceste zone vor fi mai mici, dar dumneavoastră veți ști deja cum e să porți lentile ¸ nnprogresive. Vestea bună este că lucrurile se vor stabiliza pe la 60 de ani.

Incepători sau experimentați, informați-vă, alegeți ce vi se potrivește, comparați ofertele în magazine fizice, în cele online, oricum, oriunde, verificați să nu plătiti mai mult decât e cazul pentru același lucru.

optiadmin

Sorin este optician, dar si inginer. Pasionat de ce se intampla in lumea ramelor, lentilelor. Este fondatorul lui OptiPro.ro si Ochelari.com

No Comments

Leave a Comment