Cât de mari sunt prețurile lentilelor progresive?

preturile lentilelor progresive

Cât de mari sunt prețurile lentilelor progresive?

Cât de mari sunt prețurile lentilelor progresive?

Așa cum am vazut în alte articole pe blogul Optipro (de exemplu “Pe scurt despre lentilele progresive” sau “Cum e cu aceste lentile progresive despre care tot auzim?“), lentilele progresive sunt acele lentile care ne ajută să vedem bine și la distanță, și intermediar (la calculator, de exemplu) și aproape (la citit). Numai că, pentru a se face trecerea de la un tip de lentilă la altul, apar pe suprafața lentilei zone cu aberații. Zonele de vedere clară sunt mai mici sau mai mari în funcție de mai multi factori (dioptrii, nevoile de vedere ale clientului, parametrii de purtare, caracteristicile ramei, etc.). Tot în funcție de acești factori, se poate să se complice lucrurile, să fie nevoie de tehnologii avansate, designuri mai pretențioase, prelucrări mai deosebite. Asa se face că prețurile lentilelor progresive pot fi destul de mari.

Și totuși, despre ce prețuri e vorba?

La această întrebare, un răspuns rapid ar fi că niște lentile progresive de uz general costă undeva între 300 lei (doar ca exemplu aici sau aici) și 4000 de lei  perechea (aici). Plaja de prețuri este poate îngrijorător de largă, dar trebuie înțeles ce anume le influențează. Trebuie să știm ce anume ne trebuie nouă și ce ne dorim de la acestea lentile ca să putem afla cam cât poate să coste o pereche de lentile progresive de care să ne bucurăm ulterior.

Prețul cel mai mic poate corespunde unor lentile pentru cineva cu adiție (diferența între dioptriile de aproape și cele pentru distanță) mică și un tratament antireflex și durificare simple, eventual un producător fără nume celebru.

La acesta se mai adaugă o gamă largă de costuri suplimentare, în funcție de nevoile vizuale ale celui ce va purta lentilele, de tratamentele de protecție pe care vrea să le adauge, de anumiți parametri ai ramei pe care vor fi montate lentile progresive.

De exemplu, prețurile lentilelor progresive de uz general pot crește astfel:

  • Un pachet de tratamente premium poate face lentilele mai scumpe cu 100 lei.
  • Alegerea unui material cu indice de refracție mare crește prețul cu 200, chiar 700 lei. Indicele de refracție mare face ca lentila să fie mai subțire și mai ușoară, lucru foarte important la dioptrii mari sau când avem rame delicate sau fără cadru.
  • Daca va fi nevoie să se țină cont de parametri individualizați sau de obiceiurile personale de purtare a ochelarilor, se va alege o variantă personalizată de design care va scumpi comanda dumneavoastră cu poate încă 300 lei.
  • Dacă va doriți tratament fotocromatic va trebui să adăugați probabil înca 200 lei.

Acestea sunt doar câteva exemple orientative de prețuri și mai ales, ele explică cum nevoile și alegerile noastre influențează costul final.

Trebuie înțeles însă că fiecare producător are mai multe designuri de lentile, unele basic, altele premium, care pot fi combinate cu anumite tratamente, care pot fi executate cu anumite variante de materiale, ținând cont de prescripția (rețeta) dvs., rezultând astfel opțiuni personale cu anume preturi.

Foarte simplu puteți încerca diverse combinații in paginile ochelari.com, de exemplu aici. Vă sugerăm asta pentru că acolo găsiți și explicații pe înțelesul tuturor, și prețuri bune și specialiști amabili care să vă îndrume dacă simțiți nevoia. Aveți posibilitatea să simulați diferite configurații de lentile progresive și să vedeți exact cum variază prețul pentru  fiecare variantă în parte, având de fiecare dată informațiile necesare ca să puteți alege știind ce trebuie și de ce. Plus că, în permanență, sunt active oferte speciale oneste pentru diferite designuri de lentile progresive și puteți găsi o soluție convenabilă. Nu vă faceți griji, alegerea finală va fi făcută împreună cu opticianul, împreună cu care stabiliți variantele care vi se potrivesc, care va face măsurătorile optometrice necesare. Dacă nu vi se pare bună sugestia noastră, găsiți dumneavoastră locul care vă place, ideea e să vă petreceți ceva timp schimbând opțiunile ca să vedeți cam cum sunt prețurile și cam cât v-ar costa o variantă sau alta. Asta pentru că nu există un răspuns simplu la o întrebare de genul “Cât costă la dumneavoastră o pereche de lentile progresive?”.

Prin urmare, cu cat sunteți mai tineri (în jurul vârstei de 40-50 de ani), cu cât fața dumneavoastră e “mai obișnuită”, cu cat ramele alese sunt și ele mai puțin ieșite din comun, dacă nu va doriți multe și scumpe tratamente ale lentilei, cu atât lentilele progresive vă vor costa mai puțin.

Cu cât veți înainta în vârstă, cu atât veți avea probabil nevoie de lentile mai scumpe. Cu cât ieșiți din zona parametrilor standard, ceea ce se poate întâmplă la orice vârstă, veți avea nevoie de lentile special concepute pentru dumneavoastră în așa fel încât să vă asigure zone de vedere clară cât mai mari li pentru care veți plăti mai mult.

Dacă veți avea nevoie de lentile din gamele premium ale producătorilor de top, atunci prețul se va apropia de valoarea maximă.

Rămâne o singură întrebare: îmi asigură cel mai mare preț cele mai bune lentile? Răspunsul, după toate cele discutate, e “ nu neapărat!”.

Important este să vă informați, să citiți, să simulați configurații și apoi să confirmați, împreună cu opticianul, pe îndelete, cu răbdare, cele mai bune alegeri, făcând toate măsurătorile și răspunzând la toate întrebările acestuia pentru a putea găsi varianta cea mai potrivită cu nevoile și bugetul dumneavoastră.

Și, pentru că vorbim despre prețuri,  nu uitați să le verificați în mai multe magazine fizice și online. O să constatați că ele diferă mult de la un loc la altul și nu vreți să plătiți în plus. Alegeți prețul cel mai mic pentru aceeași configurație. Dacă aveți grijă de banii dumneavoastră, căutați promoțiile, puteți obține aceeași calitate la un preț mult mai mic.

sunt mari preturile lentilelor progresive

optiadmin

Sorin este optician, dar si inginer. Pasionat de ce se intampla in lumea ramelor, lentilelor. Este fondatorul lui OptiPro.ro si Ochelari.com

No Comments

Leave a Comment