Despre lentile degresive

lentile degresive la calculator

Despre lentile degresive

Vine o vreme în viața fiecaruia dintre noi când, pe la 40 de ani, începem să nu mai vedem bine la citit, apoi, peste câtiva ani, nici în imediata apropiere. Am devenit presbiopi. Ochii noștri au îmbătrânit și nu mai reușesc să focalizeze bine la diverse distanțe. Unii dintre noi văd în continuare bine la distanță fără nici un ajutor, iar ceilați poartă ochelarii pentru distanță cum au facut-o dintotdeuna. Insă încet, incet, nu ne mai ajunge mâna să depărtăm foaia de hartie de ochi ca să citim.

Atunci e momentul când mergem la oftalmolog și ieșim cu o prescripție de ochelari pentru citit.

Pentru început, niște lentile monofocale rezolvă foarte bine problema, le purtăm doar când citim (cu condiția să facem în așa fel să avem ochelarii la îndemână), dar vedem bine doar până pe la 40 cm. Iar la monitor, vedem încă bine peste ochelarii de citit pe care îi purtăm mai pe nas. Dacă folosim un laptop, vedem bine tot prin lentilele ochelarilor pentru citit dacă îl aducem mai aproape.

Dificultăți apar pe măsură ce dioptriile pentru citit cresc și avem de rezolvat și distanța intermediară, la calculator, de exemplu. Altfel, vom fi nevoiți să privim prin ochelarii de citit și la monitor, ne vom apropia foarte mult și vom avea o postură incorectă. Dacă avem activități care presupun să vedem bine și la citit, dar și la monitorul calculatorului, dacă avem de mutat privirea în zone din apropiere (de exemplu de la calculator la telefon, de la foile de pe masa la monitor, etc) va trebui să găsim o soluție pentru aceste distanțe.

pozitia la calculator cand porti lentile monofocale

Niște lentile progresive de uz general nu rezolvă foarte bine această problemă pentru că exact zona de vedere clară la distanța intermediară este îngustă și se află la mijlocul lentilei. Dacă nu avem dioptrii mari sau dacă nu petrecem multă vreme în activități care au nevoie de privit la această distanță, lentilele progresive pot fi încă utile, cu condiția să aranjăm spațiul de lucru în așa fel încât să nu stăm cu gâtul într-o poziție incomodă (cu capul dat mult pe spate) ca să privim prin zona mediană a lentilei.

pozitia la calculator cand porti lentile progresive

O altă soluție sunt lentilele progresive de interior, care favorizează zonele de vedere clară de citit și intermediar de pe lentilă, în defavoarea celei pentru vederea clară la distanță.

O variantă bună și mai puțin costisitoare o reprezintă folosirea unor lentile degresive.

pozitia la calculator cand porti lentile degresive

Ce numim lentile degresive?

Lentile degresive sunt un tip special de lentile progresive care au în partea inferioară o zonă largă cu dioptriile pentru citit care se îngustează către partea superioară, dioptriile scăzând și ele (de aceea se mai numesc și lentile regresive) până la dioptriile necesare pentru vederea clară la distanța intermediară. Diferența între aceste două dioptrii se numește degresie. Ca la toate lentilele progresive, în zonele laterale apar totuși zone cu distorsiuni (aberații) prin care nu se mai vede foarte cler, dar care sunt considerabil mai mici, pentru că diferența de dioptrii între partea inferioară și superioară a lentilei (degresia) nu este foarte mare.

schema lentile degresive

Se recomandă totuși alegerea unei rame cu o înălțime de cel puțin 30 mm pentru ca zonele de vedere clară de pe lentilă să poată fi suficient de mari.

Ce trebuie să știm când alegem lentile degresive?

In primul rând, trebuie să știm adiția. O găsim pe rețeta de la oftalmolog sau o calculăm ca diferența între dioptriile noastre sferice pentru citit și cele pentru distanță. Vedeți mai multe depre adiție aici.

In funcție de adiție, vom putea alege degresia, parametrul principal al unor lentile degresive. Producătorii de lentile au, în general, două degresii disponibile pentru fiecare model de lentile degresive.

In cazul în care ne aflăm pe la 40-50 de ani, adiția noastră este încă mică (sub 2 dioptrii) și atunci vom alege degresia cea mai mică a producătorului preferat (0.75, 0.8 sau 1.0).  Concret, putem alege modelul AddPower de la producătorul de lentile Hoya care are stabilită o degresie de 0.75, iar ceilalți producători  ne permit să alegem noi degresia când ne configurăm lentilele. Astfel, până la 45 de ani alegem degresia 0.75 la Zeiss Synchrony Acces, degresia 1.0 la Nikon Soltes Wide sau 0.8 la Essilor Interview.

Cand avansăm în vârstă, cresc dioptriile pentru citit, adiția crește și e nevoie de o degresie mai mare. In acest caz, dacă vrem lentile degresive de la Hoya, alegem direct modelul Lecture, care are degresie de 1.5, iar la ceilați producători selectăm degresiile cele mai mari (1.25, 1.3 sau 1.5 sau chiar 20 la Nikon), după cum sunt disponibile la fiecare.  La Essilor Interview alegem degresia de 1.3, la Zeiss Syncrony Acces pe cea  de 1.25, iar Nikon Soltes Wide ne permite să alegem degresii de 1.5, 2, 2.5 în funcție de cât de mare ne e adiția.

Să luăm un exemplu: avem dioptria pentru citit +2. Aceasta se va regăsi în partea inferioară a lentilei, prin aceasta zonă vom vedea bine la documentele de pe masă. Dacă alegem o degresie de 08 dioptrii, în partea de sus a lentilei vom avea 2-0.8=1.2 dioptrii, cu care vom vedea bine la o distanță de 80 cm (calculată ca 1/1.2 doptrii=0.83). Acolo va fi bine poziționat monitorul calculatorului. Dacă am alege degresie mare, să zicem de 1.5, in partea superioara a lentilei vom avea 0.5 dioptrii cu care vedem bine la 2 m, ceea poate fi util pentru cineva care trebuie să vadă la un perete de monitoare situate la aceasta distanță.

După ce am ales producătorul de lentile preferat și modelul de lentile degresive propus de acesta, trebuie să alegem și:

  • Grosimea lentilelor (indicele de refracție al materialului din care e executată). Cu cât alegem un indice de refracție mai mare, cu atât lentila e mai subțire și mai ușoară. Deci vom alege indecși mari când avem dioptrii mari, când folosim rame pe capse sau surub.
  • Tratamentele ce vor fi aplicate lentilei. Fiecare producător propune pentru modelul de lentile ales de dumneavoastră câteva pachete de tratamente. Dumneavoastră îl alegeți pe cel care vi se potrivește, citind explicațiile oferite acolo și văzând cum modifică prețul final

Prețurile pentru lentile degresive la ochelari.com, de exemplu, sunt între 250 și 1200 lei, influențate  în principal de model și producător (prețuri mai mici la Essilor Interview, Hoya AddPower/Lecture și  Zeiss Synchrony Acces și ceva mai mari la Nikon Soltes Wide), de grosimea lentilei și tratamentele selectate, nu și de regresia aleasă.

Prin urmare, este evident că aceste lentile sunt destinate lucrului în interior, la o distanță mică în jurul nostru. Sunt complet nefolositori, chiar contraindicați, dacă încercăm să îi folosim în alte circumstanțe.

Ei pot veni însă foarte bine în completarea unei perechi de lentile progresive de uz general  pe care să le folosiți cu success toată ziua și cu cere veți vedea și la distanță, și la citit și intermediar ocazional, ale căror lentile pot fi și fotocromatice ca să aveți și ochelari de soare. La birou sau la alte activități similare, îi schimbați cu ochelarii cu lentile degresive care vă ajută mult mai eficient în cazul acestora.

Deci alegeți-vă furnizorul de lentile dorit (noi, știți, vă recomandăm ochelari.com pentru că suntem deja convinși, dar e datoria dumneavoastră să faceți propria cercetare), găsiți un magazin online de ochelari unde aveți explicații clare, posibilitatea să vă configurați dumneavoastră înșivă lentile degresive pentru că acum știți exact cum să o faceți. Verificați prețul rezultat și în alte magazine, fizice sau online, veți vedea ce mult diferă prețurile pentru exact aceeași configurație de lentile.

optiadmin

Sorin este optician, dar si inginer. Pasionat de ce se intampla in lumea ramelor, lentilelor. Este fondatorul lui OptiPro.ro si Ochelari.com

No Comments

Leave a Comment